- Creative Language Trainer ( Franceză FLE, Română pentru străini)
- Fondatoarea Ludic Lingua,
- Autoare de materiale didactice Ludicas & Gramas
- Comunicare interculturală
Despre mine
Lucrez cu pasiune, de peste 17 ani
Lucrez cu pasiune, de peste 17 ani, în domeniul instruirii și formărilor lingvistice. Mă recomandă sute de cursanți și mii de ore predate în mediul corporate. Lucrez cu clienți corporate precum Michelin, Euromaster, AS 24 Tankservice, Brico-Depot, Ernst and Young, Metropolitan Life și cu organizații de expatriați precum Bucarest Accueil
Organizez cursuri, ateliere de comunicare, conferințe interculturale. Formez profesori și creez materiale didactice, plecând de la documente autentice. Empatizez cu nevoile clienților mei și le ofer ceea ce au nevoie într-un mediu competițional în continuă schimbare.
De 17 ani predau cu drag de oameni, din drag de oameni. Îmi place să interactionez cu oamenii și să aduc bucurie în viețile lor prin ceea ce fac – împărtășesc, structurez, ghidez, redau speranța că poți învăța repede, plăcut și foarte bine o limbă străină, stabilesc obiective, caut noi căi de a transmite informația. Formez profesori și creez materiale, plecând de la documente autentice. Sunt trainer, profesor, dascăl, antrenor, ghid pentru cei care doresc să învețe limbi străine și să descopere alte culturi, coach căci deschid orizonturi noi. Cu fiecare limbă pe care o vorbim, un nou orizont și o lume nouă ni se deschid.
Știați că, la origine, profesor în limba latină însemna o persoană care se declara expert într-o artă sau o știință, nicidecum persoana care te învață !!! Ei bine, în trainingurile mele de limbi străine îmi place să îmbin și să măiestresc știința cu arta. Limba ca sistem este o știință (are reguli, structuri, etc). Arta și jocul ne ajută să învățăm frumos, repede și mai eficient. Îmi place să mă joc cu arta, cu știința, să creez jocuri lingvistice, să aduc puțin din celelalte arte în rigurosul domeniu lingvistic. Cred că educația este plăcerea de a împărtăși și de a forma. Propun obiective smart, garantez reușita, în condițiile în care există un angajament reciproc și se respectă recomandările mele. Cred că un curs de limbi străine trebuie să fie util și plăcut. De aceea, contează ca atmosfera să fie destinsă și interactivă. – testimoniale
Ca trainer, mă pasionează jocul – mai multe despre beneficiile jocului găsiti aici – atelierele și conferințele interculturale sunt spațiul meu creativ prin excelență, un spațiu în care îmbin toate aceste lucruri – prezint România celor care vin să lucreze în țara noastră : cultura, civilizația, momentele cruciale ale istoriei noastre, fațete mai mult sau mai puțin cunoscute ale României. Mai multe despre conferințe aici
Formare
Am studiat la Universitatea București, Facultatea de Litere. Din această perioadă păstrez dragostea pentru literatură și pentru frumos. Apoi, în timpul studiilor, am fost singura studentă din an care a plecat cu o bursă Erasmus de 5 luni în Franța. Am făcut parte din primele generații au beneficiat de acest program de schimburi universitare. Așa am descoperit un oraș minunat, Lyon și o facultate, Jean Moulin Lyon 3 unde m-am bucurat de calitatea resurselor, de entuziasmul profesorilor, de felul deschis în care se prezentau, de naturalețea lor. (vezi aici ce locuri și ce orașe din Franța îți recomand să vizitezi). Am urmat ceva mai târziu un master de Comunicare și Relații Publice, moment în care am avut declicul de a porni pe cont propriu și de a crea centrul de limbi străine Ludic Lingua, încurajată fiind de o prietenă dragă sufletului meu, care, la vremea respectivă, era cursanta mea.
La rându-mi, merg la conferințe și la formări. Merg cât pot de des la Expolangues Paris, la conferințe de metodică și didactică, la alte formări de dezvoltare personală și de formare de formatori.
Valorile mele
- • Profesionalism
- • Entuziasm
- • Onestitate
- • Integritate
- • Rigurozitate
- • Empatie
- • Umanism
Contact
Arta și jocul ne ajută să învățăm frumos, repede și mai eficient. Îmi place să mă joc cu arta, cu știința, să creez jocuri lingvistice, să aduc puțin din celelalte arte în rigurosul domeniu lingvistic. Cred că educația este plăcerea de a împărtăși și de a forma.
Telefon: +40 748 914 915
Email: alina.simon@ludiclingua.ro
Adresă: Str. Arhitect Louis Blanc nr. 02, bl. i1, ap. 33, București, Sector 1